Proiect Padina…#1.4

Dupa cum incepeam aici si continuam aici si aici si cum zaceam noi in fata canii cu vin fiert aburind, scot eu chitara si incepem sa cantam un cantecel(cu vocea plina de sincer, evident). Incepem noi cu cantece de munte, o dam in slagare, ni se mai alatura doua chitari si fo’ zece glasuri, frumos, na. La un moment dat publicul a inceput sa ceara request-uri(stiu, e pleonastic) la care eu muha-muhaha-haha-ha(that’s my evil laughter) mi-am facut bagajul si luat gasca la coborat spre Padina.

Drumul trebuia sa fie simplu; ti-ai gasit? Cu Octavita care se oprea sa admire fiecare floare si fiecare ramura de brad, cu Vacuta care cadea din doi in doi metrii, cu Piciu care ii punea piedica Vacutei din doi in doi metrii si cu Ursoaica care ne tampea cu reguli de primajutor…a fost mai greu.

Bravii barbati ai grupului(adica noi),am preluat si bagajul fetelor(pentru ca ele nu mai putea’), asa ca(din pacate) ne-am separat si in trei grupuri. Eu, Ursoaica, Vacuta si Piciu(1); Tavi, Tepi si Andra(2); Myriam si Babe(3). Astfel grupati, purcedem.

Noi-1-, am ajuns primii la Pestera. Undeva in departare se vedeau si ceilalti asa ca ne-am oprit sa-i asteptam dar ei ne faceau semne sa mergem mai departe asa ca am continuat. Oricum, intre Pestera si Padina e un drum de zece-cin’spe minute. Ajungem la cabana. Noi obositi, Vacuta plina de balega. Nu ratase una pe drum. Intrebam de camere; in cabana mai aveau locuri doar in camere cu 12 paturi dar nu pentru toti in aceeasi camera; ce-i de facut? “Sau, continua cabanierul, la casutele de piatra in camere de cate patru.” Avea doua camere alaturate disponimile. “Dar o sa va fie cam frig…” Nu-i nimic(imi spun eu) ca ne-om incalzi noi cumva.

Aruncam bagajele in prima camera si plecam la adunat de lemne de foc pentru gratar. Vacuta se curatase de balega deja uscata dar dupa cele cinci minute de cautari de vreascuri era din nou plina de ea. De balega. O punem noi de un foc de tabara pe marginea raului. Intre timp apare si 2 si dam gata impreuna ultimile provizii de alcool. Deja se intunecase. Intreb de 3. Nimic. Cand 2 ajunsese la Pestera, 3 nu se vedea coborand. O iau pe ursoaica de o aripa( ca in bancul ala cu ursul si vulturii care faceau freefalling) si mergem in recunoastere.

Fara bagaje de acum, ne miscam ceva mai repede. Ajungem la Pestera; nici urma de ei. Nu aveau cum sa se rataceasca pentru ca exista un singur drum. S-o fi intamplat ceva? Ma ingrijorez. Incepem sa urcam spre Babele. Dupa nici zece minute de urcat o zarim pe Myriam ingenunchiata langa corpul inert al lui Babe. Aoleo! A patit-o. Desi am strigat cand i-am vazut, in afara de ecou nicio reactie.Ne apropiem in fuga. Myriam ne observa, isi scoate castile de pe urechi si ne zambeste. Noi nu mai intelegem nimic. “Ce s-a intamplat?” intreb eu. “A, nimic. Babe era obosit si a vrut sa doarma iar eu ascultam muzica.” Interzis de raspuns incep sa urlu la ei explicandu-le de ce nu e bine sa faca asta noaptea in creierii muntelui. Mi-l trezesc in suturi pe Babe si mergem la cabana.

De acum jarul era numai bun pentru gratar. Fusese atent separat si focul inca intretinut pentru atmosfera. Din neant aparusera doua navete cu bere aburita. Cer detalii. Aflu ca era singura bere pe care o puteai gasi la cabana. Ciucas (cea mai proasta bere pe care am baut-o vreodata…sau poate aia e arbema?!!) egal. Micii si copanele de pui sfaraiau rautaciosi pe gratarul improvizat din pietre si o bucata de gard metalic gasita in imprejurimi. Oboseala, caldura palpainda a focului si alcoolul consumat ne hipnotizasera. Octavita, intrata deja intr-o transa mistica religioasa, boteza cu bere toti micii pe care ii manca. Nu putea tolera ca micii sa fie sacrificati fara un botez prealabil, fapt care le asigura vesnicia in Walhalla. Piciu a cazut in apa. Cum? Nimeni nu stie. Nici chiar el. Cert e ca nu se afla langa apa iar acum e ud si tremurand. Il dezbracam rapid de hainele ude si il asezam langa foc la uscat. Insa cand l-am vazut la lumina am observat ca nu purta lenjerie intima. L-am imbracat rapid la loc. Petrecerea a continuat cu haleu, muzica , bere si voie buna. Spre dimineata ne ducem spre camere. Toti in aceeasi, ca sa mai stam la povesti. “Eu ajung prima si imi aleg locul!” se aude o Andra alerganda pe langa noi. Intr-adevar a ajuns prima. In secunda unu urca pe patul suprapus(cel de deasupra) iar in secunda doi cadea cu tot cu acesta latindu-se pe podea, eruptiile-i de fericire fiind curmate de un urlet si de zgomotul capului ei in contact cu solul. Spre deliciul tuturor, evident. Ups! Oare trebuia sa ii avertizez ca am pus capcane?

Eu am nimerit in acelasi pat cu Ursoaica. Atractia exista, mintile ne erau aburite, cugetul si trupurile-tinere, asa ca am petrecut noaptea impreuna. Din camera vecina se aud strigate cumplite. “Bah, futu-va-n gura, lasati-ma sa ies ca ma cac pe mine.” Buuuun. Deci si capcana doi a functionat perfect. la camera cealalta scosesem cuiul de la clanta. Cand Piciu a incercat sa deschida usa clanta a picat usa ramanand astfel blocata. Il mai las sa zbiere fo’ cinci minute si ma duc sa-i deschid. Noaptea a continuat fara incidente.

Ma trezesc primul si ies din camera. Reusesc sa evit in ultimul moment materiile fecale ale Piciului care acum se aflau in fata usii mele. Cine credeti totusi ca n-a reusit sa le evite? Evident, Vacuta. Ma indrept catre rau, ma dezbrac si incep un dus la maxim 5°C. Poposesc in valtori cam cinci minute. Cand ies din apa, surpriza: hainele imi disparusera. Aveam doua optiuni: fie incercam(nereusind) sa imi acopar goliciunea, fie ma comportam firesc si poate nu atrageam atat de mult atentia. Din pacate mai erau si alti oameni treji la acea ora si pana sa ajung la camera ma saturasem deja de glume gen:”Cam rece apa, nu?” sau “Bah, nici pastravu’ nu trage la asa viermus!”. In hohot general gasca ma intampina. Ursoaica imi zice de la obraz:”ine ca nu e prima oara cand te vad dezbracat, ca nu mai ma culcam cu tine.” Trece totusi totul si ne punem la ospat cu parizer, zacusca si Paté Sibiu. Dovedim si cele cateva beri ramase restante de cu seara si ne facem planul pentru ziua aceea.

va urma

Technorati Tags: padina, bere, chitara, babele, munte

Proiect Padina…#1.3

Aici ne trageam sufletul pentru a putea continua marea aventura. Aveam doua optiuni:fie urcam pe drumul forestier care era mai usor dar mai lung si mai lipsit de privelisti, fie urcam pe partia de ski(mai scurt, mai abrupt dar plin de frumusete); am ales toti sa mergem pe partia de ski. Problema era ca dejà pierdusem destul timp cu popasuri’n’shit si ca trebuia sa ne cam grabim. Nu de alta dar in cazul in care nu gaseam locuri disponibile la Padina, sa avem timp sa ne intoarcem la o alta cabana. Si eram deja obositi, mai ales fetele(desi nu carau mare lucru, dar deh…)

In ritm alert incepem sa urcam. Se mai eliberase si mai scapaseram si de pantofari(pantofarii sunt cei care vin la munte in adidasi sau pantofi de duminica, se poate folosi termenul si pentru cei nepregatiti sa urce pe munte-un fel de textilisti in Vama) asa ca era mai lejer. Oamenii care coborau salutau si te intrebau daca ai nevoie de ceva. In sfarsit, muntele pe care il stiam si-l iubeam. Cu cantec, inainte, mars! Si incepem sa urcam cantand pe 8voci; Piciului i-a fost interzis sa cante(la felul in care o face ar fi provocat o avalansa chiar daca nu era nici urma de zapada) iar Bebelu’, baiat de oras, nu prea stia el versurile, asa ca ne-am lipsit.”Auzi, dar de ce nu suni la Padina sa le zici sa ne tina niste locuri?” ma intreaba Octavita.”Pentru ca nu am numarul de telefon de-acolo si pentru ca nu am nici semnal, d’aia!”ii raspund eu imbufnat. Un rucsac imi strivea umarul stang. Iar da, vodafone connex inca mai avea sa astepte cativa ani ca sa bage antena si semnal pe meleagurile alea.

Tot inventand noi scurtaturi(care culmea, au ajutat si scurtat drumul) si rime(de care har Domnului nu isi mai aminteste nimeni), mai pe partie, mai pe drum forestier ajungem la ultima bucata de traseu; stanci cat vezi cu ochii si undeva, in capat, casa telecabinei; adica aproape ajunsesem. Urcand si mai greu acum aerul fiind foarte rarefiat, noua lipsindu-ne antrenamentul si fiind obositi-ajungem. Cineva propune mormait o pauza. “Nici sa n-aud. N-avem timp de pierdut si oricum, de-aici pana la Babele e doar drum drept.” Nu va lasati pacaliti de atitudinea mea; nu eram leader-ul grupului, dar fusesem de cele mai multe ori prin locurile alea. Ursoaica insa era un om de munte. Stia cum va fi vremea privind cerul, stia ce fel de bocanci trebuie sa iti iei samd. Dar din pacate nu are pic de autoritate, asa ca prefera sa taca si sa i se ceara parerea.

Trecem printr-un grup de copii de scoala generala care culegeau brebenei. Invatatoarele si supraveghetorii urlau intr-una sa fie cuminti, sa nu se departeze de grup, sa nu faca mizerie…frumos. Imi rascolea multe amintiri. Ca si pana acum Vacuta era inconjurata de tot felul de catei de pe munte. Cum ii atragea oare, nu pot sa stiu. Asa ca datorita ei eram flancati hamaitor de o gramada de potai din coada dande si cu chef de joaca. Frumos. Ar fi si mai frumos daca pe copacul cu marcaje l-as vedea si p’al nostru…trei marcaje diferite, dar nici unul rosu(cel rosu era ala pe care treuia sa-l urmam noi)…hmm…improvizam.”Hai s-o luam p’aici!” zic eu. Ursoaica nu avea nici o parere. Aparent ea nu stia traseele astea de pantofari, ea era obisnuita cu muntele virgin’n’shit…fite.

Drumul se schimba brusc…o gramada de pasuni cu turme fara ciobani pe care i-am fi putut intreba de directie, bine pazite de ursi caini ciobanesti care ne tineau la respect. Undeva in stanga se vedea o cabana(sau asa credeam noi). In zece minute ajungem langa ea. Era de fapt o vila particulara. Strigam pana apare un nene. Fericiti il intrebam incotro trebuie sa mergem. El zambeste si fara sa spuna nici macar o vorba intra in casa inchizand usa dupa el. Liniste. Noi ne uitam perplecsi unul la celalalt fara a intelege nimic. Disperati, ne asezam la o tigara si incercam sa gasim semnal la telefon. Inutil. Dar ce avem noi aici, usa se redeschide si apare nenea, tot un zambet. In maini avea doua oale mari de pamant, iar la subrat o harta. Ne intinde oalele in care se aflau vin si apa proaspata. “I don’t speak Romanian.” Se scuza el. Las’ ca daca ai sarit in schema cu vinul vorbim aceeasi limba-imi spun eu. Bine ca vorbea engleza. Bine ca si noi vorbeam engleza. Ne explica pe unde treuie sa o luam, cu harta in mana. Ne simteam atat de bine si vinul era atat de bun incat abia am avut inima sa plecam. Dar trebuia. aventura nu se sfarsise inca asa ca in juma’ de ora eram la babele fiecare in fata unei cani cu vin fiert aburind a scortisoara si cuisoare. Gata, partea grea a drumului se sfarsise. De acum mai aveam doar de coborat.

va urma

Technorati Tags: munte, padina, vin, babele

Proiect "Padina"…#1.2

Dupa cum va povesteam aici ne pregatim sa luam muntele in piept. Incepem sa urcam usor pe traseul auto catre cota 1400. Ne oprisem la un magazin general si am completat bagajul cu doua sticle de vodca, ceva parizer si ciocolata. Eram deja obsiti/beti/uzi si drumul abia incepuse. “Mergi mah, azi?” se aude brusc din spatele meu. “da, scuze.”ii raspund. Fetele erau hipnotizate de peisaj in timp ce noi eram cocosati de bagaje. “Uite, veniti repede aici!” striga Octavita. Ne ingramadim buluc sa vedem minunea. Pe un brad in fata noastra era scrijelit ‘ Alin+Dana=Love’. “D-asta ne-ai chemat?” “Da, nu e frumos?” si ne continuam drumul printre injuraturi.

Destul de plicticos traseul. Asfalt si copaci cat vezi cu ochii. La un momentdat drumul se schimba. Simti ca ai ajuns la munte. Incep sa se vada stanci, poienite si, hopa!, o pestera…”bah”incep sa urlu”ia uite acolo!” si arat catre pestera. Ne oprim pentru un popas, mai ales ca este si o cismea, si contemplam frumusetea la o tigara. Unuia dintre noi ii vine ideea: “Ia hai sa urcam la pestera!” Usor de zis, mai greu de facut. Pestera se afla la 30m inaltime iar terenul in unghi de 60° acoperit cu pietre si pietris(ceea ce s-a dovedit a fi foarte alunecos). Dupa jumatate de ora reusim trei dintre noi, mai putin Piciu care mai manca ceva intre timp, sa ajungem sus. Fetele nici macar nu au incercat. In schimb ne-au plasat indemnul: “Fa poze!”. Ce plm de poze sa faci in bezna cand simti privirile liliecilor vampiri din pestera…mirosea bizar. Am coborat. Tot urcand peisajul se schimba. devine mai inalt, aerul mai curat si soarele mai orbitor. Undeva in zare se vedea cabana de la 1400. Stimulati fiind de acest lucru marim pasul si ajugem la cabana cam in 20 de minute. Dupa ce ne tragem sufletul, continuam catre cota 2000-Miorita.

va urma

Technorati Tags: munte, padina, traseu, pestera

Proiect "Padina"…#1.1

“In cat timp ajungem?” ma intreba Octavita. Ma uit la sticla jumatate goala pe care o tin in mana si raspund:”cam intr-o ora.” Scot chitara din husa si incep sa o acordez. Bebelu da primele semne de viata si imi ureaza de mama:”sa ti-o bagi in cur husa din partea mea…”maraie el scurt catre mine. Ma bufneste rasul si ii intind sticla. “bah nesatuilor, aproape ati terminat-o si p’asta”…zice el inainte de a da de dusca parte din lichidul incolor. Grimasa care i-a urmat pe fata ma face sa cred ca i-a priit. “Plm, cola mai e?”. “Ia d-aici!” si-i intind si sticla de cola.
Tocmai am trecut de Ploiesti, lasand in urma mirosul de petrol. Fetele inca amortite de somn si de matinalitatea vremii(daca nu exista cuvantul ii pun semn de copywright) inganau nus-ce cantec de munte in timp ce cafeaua aburinda le tinea isonul. “Bah, dar voi ati luat ceva de mancare?’ se aude o voce. “Lasa ma, ca daca nu ne ajunge ce am luat completam cu ce au aia la cabana” raspunde cineva. Vacuta aproape adormise cu nasul in paharul de cafea in timp ce Ursoaica, expertul nostru montan, ravasa bagajele in cautare de nusce neopren.
Cam astia eram noi p’atunci…Barbosu’(adica eu), Bebelu’(Alex), Tepi(Claudiu), Manole(emil), Piciu(george), Monstru(Myriam), Vacuta Zambareata(Cristina), Tavi(Octavia), Ursoaica(Georgiana) si Andra(nu are nevoie de alt nume). Cu varste cuprinse intre 16-18ani, cu pofta de viata, cu resurse limitate, mergand cu “nasu’” la munte acompaniati de-o chitara.
“Bah, hai repede sa coboram, ca am ajuns!” Aceasta ultima exclamatie ne lasa cu ochii in soarele aspru de mai. Deasupra noastra se ridica Sinaia. “Stiti ce?” se aude deodata vocea lui Piciu,”ce-ar fi sa mancam ceva inainte?”hm….desi toti eram cu gandul la placinta dobrogeana de la pizeria Carpati, doar Piciu a avut curaj sa o marturiseasca. Poposim mai intai la placinta. Dupa o siesta de juma’ de ora ne luam inima in dinti si purcedem catre marea provocare: muntele. Traseul era simplu: din Sinaia urcam la cota 2000, de acolo o luam frumos la picior catre Miorita, coboram pana la Pestera si de-acolo direct la Padina unde urma sa poposim.
va urma…

Technorati Tags: munte, padina, chitara, cabana